În conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță, clienții LeylandiiRomania.ro beneficiază de dreptul de a returna produsele achiziționate online în termen de 14 zile calendaristice de la data recepționării acestora, fără a fi necesară invocarea unui motiv.

Excepții

Conform art. 16 lit. d) și e) din OUG nr. 34/2014, nu pot fi returnate:

Produse perisabile sau care se pot degrada rapid (plante, arbori, răsaduri, semințe etc.);

Produse care, prin natura lor, nu pot fi returnate în aceeași stare în care au fost livrate.

Condiții

Produsele eligibile pentru retur trebuie returnate în aceeași stare în care au fost primite, cu toate accesoriile și documentele însoțitoare.

Costul transportului pentru retur este suportat de client, cu excepția cazurilor în care produsul este defect sau livrat eronat.

Rambursarea contravalorii produselor returnate se vă face în termen de 14 zile calendaristice de la recepționarea și verificarea coletului, prin transfer bancar.


Solicitările de retur se transmit în scris la adresa contact@leylandiiromania.ro, menționând numărul comenzii și datele necesare procesării.

Atenție: fiind produse vii (plante), acestea se pot returna doar dacă ajung la tine deteriorate sau greșit livrate. Dacă după livrare s-au uscat sau au fost plantate/îngrijite greșit, nu se mai pot returna

Cerere de retur

    Cosul meu 0

    Nu sunt produse in cos.

    Leylandii Romania
    Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul leylandiiromania.ro

    Prezenta Politică de Confidențialitate definește condițiile de utilizare a site-ului www.leylandiiromania.ro, proprietatea SC BUKOVINA GARDEN STORE , CUI: , Sos .Principala E 85 Maritei, Suceava, Romania. Echipa www.leylandiiromania.ro, încearcă să protejeze cât mai mult dreptul la intimitate și la imagine al utilizatorilor site-ului. Ne propunem să oferim utilizatorilor site-ului o experiență online sigură, care să nu vă afecteze în mod negativ viața personală. În acest sens, depunem toate eforturile pentru a ne asigura că informațiile pe care dumneavoastră le introduceți în baza noastră de date sunt folosite numai în scopurile pe care dumneavoastră le aveți în vedere.
    Vezi pagina completă